Anexă la Hotărârea Consiliului Local nr. 15/2003
Regulament cadru
de organizare şi funcţionare a
Consiliului Local al comunei Păsăreni
CAPITOLUL I - Constituirea consiliului local
Art. 1.
(1) Potrivit legii, în termen de 20 de zile de la data desfăşurării alegerilor va avea loc şedinţa de constituire a consiliului local. Convocarea consilierilor declaraţi aleşi, la şedinţa de constituire a consiliului, se face de către prefect, prin ordin.
(2) Şedinţa este legal constituită dacă participă cel puţin două treimi din numărul consilierilor declaraţi aleşi. În cazul în care nu se poate asigura această majoritate, peste 3 zile se va organiza o nouă şedinţă. În acest scop prefectul va emite un nou ordin de convocare. Dacă nici de această dată nu se prezintă cel puţin două treimi din numărul consilierilor declaraţi aleşi de către biroul electoral de circumscripţie, prefectul va face o nouă convocare peste alte 3 zile, emiţând în acest scop un nou ordin.
(3) Dacă nici la a treia convocare nu se prezintă cel puţin două treimi din numărul consilierilor declaraţi aleşi, prefectul va dispune verificarea motivelor care au determinat neprezentarea la şedinţă a consilierilor absenţi. Dacă absenţele nu au la bază motive temeinice, determinate de: boală, care a necesitat spitalizarea sau imobilizarea la pat; deplasarea în străinătate în interes de serviciu; evenimente de forţă majoră, cum ar fi: inundaţii sau alte catastrofe care au împiedicat deplasarea, deces în familie sau alte situaţii similare, prefectul va emite un ordin prin care va declara vacante locurile consilierilor declaraţi aleşi, care au lipsit nemotivat de la cele 3 convocări anterioare.Ordinul prefectului poate fi atacat de cei interesaţi la instanţa de contencios administrative, în termen de 5 zile de la comunicare. Hotărârea instanţei este definitivă şi irevocabilă.
(4) Înainte de emiterea ordinului prevăzut la alin. (3) prefectul va verifica dacă pe listele de candidaţi depuse de partidele politice, alianţele politice sau alianţele electorale ai căror consilieri declaraţi aleşi au lipsit nemotivat mai sunt supleanţi. În caz afirmativ, prin acelaşi ordin se va dispune organizarea unei noi şedinţe de constituire la care vor fi convocaţi supleanţii.
(5) Dacă pe listele de candidaţi nu mai sunt supleanţi sau aceştia refuză la rândul lor să se prezinte la şedinţă, prefectul va dispune organizarea de alegeri pentru completarea posturilor declarate vacante potrivit alin. (3). Alegerile se vor organiza în condiţiile Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cel mult 30 de zile de la data emiterii ordinului, şi la acestea vor putea participa toate partidele politice, alianţele politice sau alianţele electorale care au depus iniţial liste de candidaţi, precum şi candidaţii independenţi care nu au fost declaraţi aleşi la alegerile anterioare.
Puteti vizualiza tot documentul care contine regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Local al comunei Păsăreni (Anexă la Hotărârea Consiliului Local nr. 15/2003), aici.